Pages

Wednesday, September 17, 2014

Pieptiș prin Apuseni (Focul Viu)







     Vineri, 15 august, “Sântă Măria Mare”, cum zice nana Floare, prea-cuviosul părinte și tot românul de altfel... Zi cu statut de “sărbătoare legală”! Sună ciudat într-un fel... E ca și când ai spune că „Adormirea Maicii Domnului” e legală, iar “Buna Vestire” nu! Pentru că, 25 martie nu e pe lista celor 12 zile stabilite oficial, prin codul muncii, ca fiind  nelucrătoare... așadar   legal să dormi, ilegal să dai vești bune... Una peste alta, zi liberă... weekend prelungit... clar nu stăm în oraș. Facem și noi pelerinaj... dar la munte.

    Care noi? Boris, Robi, Ama, Andreea și Laura.

    Care munte? Inițial ne-am propus, entuziasmat și lăudat la toată lumea că noi mergem în Retezat, punem cortul la Zănoaga (filmul Laurei), și alte fantezii de genul. Timp de vreo două săptămani planul nostru se contura timid, la nivel de discuții generice, întâlniri la bere, nimic concret. Joi seara... planul se clătină din toate încheieturile, pornind de la problema  transportului, din Ohaba la Cârnic... singura opțiune de pe zonă fiind nenea X, freelancer monopol local, care ne anunță că el nu operează pe traseu vineri 15, că-i sărbătoare... dar că totuși, la o tarifare cu un factor de multiplicitate x2 am mai putea discuta! Și nu în ultimul rând ne trece un fior și prin propriile încheieturi... căci ultimele știri, preluate de pe munte puneau Retezatul într-o lumină cam sumbră: „Un cadru universitar din Iaşi a murit marţi în munţii Retezat. ... căzut într-o prăpastie.”, „Urşii au atacat din nou în Masivul Retezat, după ce în urmă cu o lună un urs a provocat moartea a peste 400 de oi, prăbuşite într-o râpă, în încercarea de a scăpa de animalul sălbatic. De această dată, victima este un cioban, în vârstă de 54 de ani, aflat cu turma în zona alpină de deasupra Lacului Zănoaga.”...

     Lăsăm pentru moment destinația Retezat în coadă de pește și plecăm să facem aprovizionarea, pe principiul că oriunde ne-am duce, tot ne trebuie mancare! Așadar, atacăm unul din supermarket-urile hiper-cunoscute ale orașului, începe și se termină cu “L”! ... Cum de-ați ghicit?! Umplem coșul cu tot felul de uscături, care se pretează turelor de munte cu rucsacul în spate. Nici nu visam noi, că unde o să aterizăm într-un final, o să ne dedăm la ciorbe, mici, cartofi prăjiți, colaci secuiești și alte păcătoșenii din acestea! După ce rezolvăm cu merindele nu ne mai rămâne decât să stabilim încotro o apucăm la dimineață. Unde facem planul?! Tot la bere, bineînțeles! Pe terasă la Papi. Discuții, păreri, telefoane, internet, date, hărți, totul cât se poate de lejer. Într-un final... adjudecat! Apuseni! Stabilim traseul matinal de îmbarcare a membrilor pentru expediție,  iar ca oră de plecare... șapte ale dimineții. Plecăm liniștiti la culcare.

     A doua zi dimineața, conform planului, ne înghesuim cu rucsacii în mașina lui Boris și pornim spre Arad, de unde o culegem pe Laura. Cum altfel, decât după veritabile sincronizări inginerești eșuate! Până la urmă, fata își ia un taxi și se înființează la benzinăria Y, de pe calea Zimandului, la ieșire din urbe. De aici, pornim spre munte, în formula prestabilită de cinci.

     “Trece sat după sat”, vorba cântecului și ajungem în Bonțești. Aici avea Andreea „țara”. Ne oprim să-și revadă locul copilăriei... apoi ne continuăm drumul, loviți, inevitabil, fiecare, de nostalgia propriei copilării la țară. Nu degeaba zicea Creangă: “Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul.”

     Și din amintire în amintire... mai o oprire... ajungem în Pietroasa. Aici lovim o alimentară, descoperim cea mai irezistibilă pâine din univers, mare, rotundă, prospătă, scoatem straițele cu mâncare arestăm o masă din fața magazinului și?!... Ne dăm seama că suntem rupți de foame! Exact așa am și mâncat... și am râs... ca înecații! Noah, așe mai mere! Și merem  mai departe...

     Cât de departe? Până în Poiana Glăvoi. Nu, noi nu stăm aici! Că-i plin de lume... ce oameni domle! Cu mici și din’astea… Păi noi am venit să rupem fâșul și potecile și... ne-am încordat așa, până la prima bere la “Corneliu’s Mol”. Că așa începe întotdeauna deturnarea planurilor mărețe cu: “- Hai totuși să vedem!”... Că să luăm o hartă... să ne organizăm... Și ce, noi suntem de vină că unde se vând hărți dau la ofertă și bere?!… sau că oamenii muntelui sunt prietenoși... te țin la povești de ajungi, maxim să faci o plimbărică în zonă și să pui cortul! Cu multă strădanie poate pui și de un mic foc. Și somn.

     Sâmbătă ne-am scos cu vremea! Timp urât… plouă… cum să ieși din cort pe o vreme ca asta, când poți să stai liniștit să asculți sunetul cristalin al picurilor pe pânza de cort! Și uite-așa se scutura cortul de sforăituri, mai ceva ca în noaptea tocmai dusă. Ca să ne mai spălăm rușinea, ne aventurăm scurt pe un traseu decent, lejer, minimalist, până la “Balcoane”. În rest, ne străduim să ne integrăm în campusul montan, să fim în rând cu lumea, iar asta presupune în primul rând să avem, chiar și simbolic, un foc. Lemnele toate ude... facem rost de topor... ba chiar și de drujbă, nea Cornel e de treabă și ne împrumută. După ce umplem poiana de fum, de parcă s-ar fi pornit ceva uzină poluantă prin zonă, arde și la noi focul! Și iar somn...

     Numai Sfânta Duminică și mustrările de conștiință puteau să ne mâne să facem înainte de plecare, tura de spălare a păcatelor, de-am văzut numai „buline galbene”! Poiana Glavoi – pieptiș - Focul Viu (vizitare peșteră/poză de grup) – Poiana Florilor – Cheile Galbenei – Izbucul Galbenei - pieptiș - răscruce – coborâș - urcuș - iar pieptiș – Poiana Florilor – pieptiș - Focul Viu - Poiana Glavoi – Ciorbă țărănească – Mici și cartofi prăjiți – Cola! Pietroasa -  Oradea (din greșeală/ eroare de GPS) -  Arad – Timișoara (3:00 AM)! Bună dimineața și spor la lucru mâine!

     Ama

No comments:

Post a Comment