Vineri, 15 august, “Sântă Măria Mare”, cum zice nana Floare, prea-cuviosul
părinte și tot românul de altfel... Zi cu statut de “sărbătoare legală”! Sună ciudat într-un fel... E ca și când ai spune că „Adormirea Maicii
Domnului” e legală, iar “Buna Vestire” nu! Pentru că, 25 martie nu e pe lista
celor 12 zile stabilite oficial, prin codul muncii, ca fiind nelucrătoare... așadar legal să dormi, ilegal să dai vești bune... Una peste alta, zi liberă... weekend prelungit... clar nu stăm în oraș. Facem și noi pelerinaj... dar la munte.
Care noi? Boris, Robi, Ama, Andreea și Laura.
Care munte? Inițial ne-am propus, entuziasmat și lăudat la toată lumea că
noi mergem în Retezat, punem cortul la Zănoaga (filmul Laurei), și alte
fantezii de genul. Timp de vreo două săptămani planul nostru se contura timid,
la nivel de discuții generice, întâlniri la bere, nimic concret. Joi seara... planul
se clătină din toate încheieturile, pornind de la problema transportului, din Ohaba la Cârnic... singura opțiune de pe zonă fiind nenea X, freelancer monopol local, care ne anunță că el nu
operează pe traseu vineri 15, că-i sărbătoare... dar că totuși, la o tarifare cu un factor de multiplicitate x2 am mai putea discuta! Și nu în ultimul rând ne trece un fior și prin
propriile încheieturi... căci ultimele știri, preluate de pe munte
puneau Retezatul într-o lumină cam sumbră: „Un
cadru universitar din Iaşi a murit marţi în munţii Retezat. ... căzut într-o
prăpastie.”, „Urşii au atacat din nou
în Masivul Retezat, după ce în urmă cu o lună un urs a provocat moartea a peste
400 de oi, prăbuşite într-o râpă, în încercarea de a scăpa de animalul
sălbatic. De această dată, victima este un cioban, în vârstă de 54 de ani,
aflat cu turma în zona alpină de deasupra Lacului Zănoaga.”...
Lăsăm pentru moment
destinația Retezat în coadă de pește și plecăm să facem aprovizionarea, pe principiul că oriunde ne-am duce, tot ne trebuie
mancare! Așadar, atacăm unul din supermarket-urile hiper-cunoscute ale orașului,
începe și se termină cu “L”! ... Cum de-ați ghicit?! Umplem coșul cu tot felul
de uscături, care se pretează turelor de munte cu rucsacul în spate. Nici nu
visam noi, că unde o să aterizăm într-un final, o să ne dedăm la ciorbe, mici,
cartofi prăjiți, colaci secuiești și alte păcătoșenii din acestea! După ce
rezolvăm cu merindele nu ne mai rămâne decât să stabilim încotro o apucăm la
dimineață. Unde facem planul?! Tot la bere, bineînțeles! Pe terasă la Papi.
Discuții, păreri, telefoane, internet, date, hărți, totul cât se poate de
lejer. Într-un final... adjudecat! Apuseni! Stabilim traseul matinal de
îmbarcare a membrilor pentru expediție,
iar ca oră de plecare... șapte ale dimineții. Plecăm liniștiti la
culcare.
A doua zi dimineața, conform planului, ne înghesuim cu rucsacii în mașina
lui Boris și pornim spre Arad, de unde o culegem pe Laura. Cum altfel, decât
după veritabile sincronizări inginerești eșuate! Până la urmă, fata își ia un
taxi și se înființează la benzinăria Y, de pe calea Zimandului, la ieșire din
urbe. De aici, pornim spre munte, în formula prestabilită de cinci.
“Trece sat după sat”, vorba cântecului și
ajungem în Bonțești. Aici avea Andreea „țara”. Ne oprim să-și revadă locul
copilăriei... apoi ne continuăm drumul, loviți, inevitabil, fiecare, de
nostalgia propriei copilării la țară. Nu degeaba zicea Creangă: “Hai mai bine
despre copilărie să povestim, căci ea singură este
veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul.”
Și din amintire în amintire... mai o
oprire... ajungem în Pietroasa. Aici lovim o alimentară, descoperim cea mai
irezistibilă pâine din univers, mare, rotundă, prospătă, scoatem straițele cu
mâncare arestăm o masă din fața magazinului și?!... Ne dăm seama că suntem
rupți de foame! Exact așa am și mâncat... și am râs... ca înecații! Noah, așe mai
mere! Și merem mai departe...
Cât de departe? Până în Poiana Glăvoi. Nu,
noi nu stăm aici! Că-i plin de lume... ce oameni domle’! Cu mici și din’astea… Păi noi am venit să rupem fâșul
și potecile și... ne-am încordat așa, până la prima bere la “Corneliu’s
Mol”. Că așa începe întotdeauna deturnarea
planurilor mărețe cu: “- Hai totuși să
vedem!”... Că să luăm o hartă... să ne
organizăm... Și ce, noi suntem de vină că unde se vând hărți dau la ofertă și
bere?!… sau că oamenii muntelui sunt prietenoși... te țin la povești de ajungi, maxim
să faci o plimbărică în zonă și să pui cortul! Cu multă strădanie poate pui și
de un mic foc. Și somn.
Sâmbătă ne-am scos cu vremea! Timp urât…
plouă… cum să ieși din cort pe o vreme ca asta, când poți să stai liniștit să
asculți sunetul cristalin al picurilor pe pânza de cort! Și uite-așa se
scutura cortul de sforăituri, mai ceva ca în noaptea tocmai dusă. Ca
să ne mai spălăm rușinea, ne aventurăm scurt pe un traseu decent, lejer,
minimalist, până la “Balcoane”. În rest, ne
străduim să ne integrăm în campusul montan, să fim în rând cu lumea, iar asta
presupune în primul rând să avem, chiar și simbolic, un foc. Lemnele toate
ude... facem rost de topor... ba chiar și de drujbă, nea’ Cornel e de treabă și ne împrumută. După ce umplem
poiana de fum, de parcă s-ar fi pornit ceva uzină poluantă prin zonă, arde și
la noi focul! Și iar somn...
Numai Sfânta Duminică și mustrările de
conștiință puteau să ne mâne să facem înainte de plecare, tura de spălare a
păcatelor, de-am văzut numai „buline galbene”! Poiana Glavoi – pieptiș - Focul
Viu (vizitare peșteră/poză de grup) – Poiana Florilor – Cheile Galbenei –
Izbucul Galbenei - pieptiș - răscruce – coborâș - urcuș - iar pieptiș – Poiana
Florilor – pieptiș - Focul Viu - Poiana Glavoi – Ciorbă țărănească – Mici și
cartofi prăjiți – Cola! Pietroasa -
Oradea (din greșeală/ eroare de GPS) -
Arad – Timișoara (3:00 AM)! Bună dimineața și spor la lucru mâine!
Ama
No comments:
Post a Comment